Era prin 1952, la Balcesti; aveam 20 de ani,
Sef de sectie; functie mare, cu putini bani,
Mi s-a comunicat ca ne vine o tanara absolventa,
Sa-i facem o primire, cat mai atenta.
Am asteptat-o la cursa de seara, cu toata emotia,
Dar vedeam ca tanara nu-si face aparitia,
Am trecut in revista fiecare persoana ce cobora,
Ca s-o identific pe domnisoara.
Printre ultimii calatori ce ieseau din masina,
Am vazut o copila, cu-n geamantan in mana,
Am presupus ca ea e; i-am urat bun venit in localitate,
S-a rosit si mi-a multumit, cu timiditate.
Am cazat-o la camera oficiala,
Pana cand ii vom gasi o gazda personala,
S-a simtit bine aici,
A doua zi s-a prezentat la servici
Era satena, dar nu in totalitate,
Avea si suvite blonde, cozi groase, date pe spate,
Fata prelunga, nasucul in vant, talie subtire,
O frumusete, ascunsa parca, de orice indecenta privire.
I-am fost primul dascal in profesie,
Am indrumat-o cu tact si atentie,
Manifesta dorinta de a invata,
Dar ii lipsea experienta.
Cand cauta uneori sursa,
Unei erori, cu degetul aratator, pe nasuc apasa,
Eu, cand gestul ei copilaresc observam,
Ma faceam ca lucrez atent, dar ma amuzam.
Cu colegii a stabilit repede relatii de colaborare,
Participa la glume, se amuza cu savoare,
Cand Tanislav si-a pierdut creionul si a suspectat,
Ea s-a simtit vizata ; a replicat politicos, dar apasat.
Tot ocupandu-ma de ea permanent,
Intre noi s-a nascut un tandru sentiment,
Ne cautam reciproc privirile,
Apoi, am inceput, discret, sa ne strangem mainile.
Cu timpul si mai mult ne-am apropiat,
Limita maxima a fost aceea, cand ne-am sarutat,
Cand venea ea, la birou, eu ma bucuram,
Cand pleca, ma intristam.
Am invitat-o la balul de la scoala,
Am dansat impreuna, pentru prima oara,
Dar a mai invitat-o cineva, iar ea a acceptat,
Trebuia sa refuze ! Eu m-am suparat si am plecat.
Am observat ca in urma mea,
Venea grabita si ea,
Nici un repros nu i-am facut,
Ne-am luat de mana si totul a fost ca la inceput.
- 44 -
Am facut un revelion impreuna; dar n-am petrecut,
Fiindca ea a adormit, de la bun inceput,
S-a trezit spre dimineata,
Odihnita si, in obrazul pe care dormise, cu rosata.
Prietenia noastra n-a fost de lunga durata,
Dar s-a dovedit profunda si adevarata,
In anul urmator, (1953), ne-am despartit,
Am plecat amandoi, in directii diferite; eu am suferit !
Exista o dovada, ca totusi si ea ma iubea,
A trimis o scrisoare verisoarei ei, Zenobia,
Ii spunea ca de frate, de parinti, nu-i mai pasa,
Ca eu sunt alesul, cu care va face casa.
Dar destinul ne-a iesit din nou in cale,
Eu eram student, ea salariata la Bolintinul din Vale,
Ne-am reluat din nou prietenia,
Iar in 1955, am oficiat casatoria.
Am trecut printr-o emotionala furtuna :
Sufeream cumplit ca nu puteam sa locuim impreuna,
Am stat, scurt timp, intr-un pod, intr-o camaruta,
A fost o experienta neplacuta.
Domnica, cu ferestraul si toporul a amenajat,
Podul si camaruta a dezinfectat,
A pus o draperie pe asa-zisul hol,
Ca totul sa nu para pustiit de gol.
Iarna, in noptile geroase, dormeam la parter,
La familia Costea, oameni de mare caracter,
Uneori, ne invitau si la masa,
Au fost ca parintii nostri de-acasa.
Cand ne plimbam, uneori, prin Cismigiul florilor,
Ravneam la Casa caprelor,
Am fi fost fericiti sa avem atata doar,
Ar fi fost ca un ceresc dar.
Parintii ei, Zoia si Mitrica Predoi,
Au fost permanent alaturi de noi,
Ne-au ajutat cat au putut,
Si asta chiar de la inceput.
Vacantele le petreceam in casa lor,
Dadeam si eu, in gospodarie, un mic ajutor,
Eram intotdeauna primit cu atentie,
Au fost pentru mine, o a doua familie.
Dar timpul le rezolva pe toate,
Acum avem cat ne trebuie, mai putin sanatate,
Incepem sa ne depanam amintirile,
Constatam ca ne sunt tot mai sterse imaginile.
Casatoria noastra a rezistat mult, ca-n povesti,
Caci s-a fundamentat pe iubirea de la Balcesti,
Convietuim, de o jumatate de secol si mai bine,
Si acum, iubirea noastra, intacta se mentine.
Domnica e o sotie harnica si devotata,
Are o vointa, de greutati nestramutata,
Am apreciat-o pentru darzenie, mereu,
S-a bucurat, permanent, de respectul meu.
Desigur, nici un om nu e perfect,
Are si ea un mic defect,
E uneori prea suparacioasa,
Din lucruri marunte, nu mai comunica.
Dar uita repede supararea,
Si reia iar comunicarea,
Devine din nou dragastoasa,
Si aduce seninatate in casa.
Are insa o grava afectiune,
Dar nu se plange la lume, nu spune,
A suportat doua operatii grele,
Dar Dumnezeu a vrut sa-i prelungeasca zilele.
Acum ne ingrijim si ne incurajem reciproc,
Ea isi pune sperante in credinta, eu in noroc,
Poate ca are dreptate,
Cauti ajutorul divin, cand esti in dificultate.
Fiica noastra si ginerele ne viziteaza frecvent,
Sunt langa noi sufleteste si nu numai, permanent,
Desi se gasesc la o oarecare distanta,
Ne legam de ei, orice speranta.
24 mai 2010
