DESPRE AUTOR

DESPRE AUTOR SI PUBLICATII


ION MORARU

Nascut in comuna Gusoeni,

judetul Valcea, la 10 februarie

1932 ;


Licentiat in psihologie (1960) ;


Doctor in filosofie (1973) ;


Profesor universitar(1990) ;


Presedinte al Subcomisiei de Inventica

a Academiei Romane (1992-1996) ;


Presedinte-fondator al Asociatiei Romane

de Psihologie Haologica (2000) ;


Membru al Academiei de Stiinte din

New York (1995) ;


Decan al Facultatii de Psihologie-Sociologie

si Stiinte Politice a Universitatii Hyperion (2002).




Din lucrarile publicate :


MONOGRAFII SI MANUALE BAZATE

PE CERCETARI STIINTIFICE



1. Un model epistemologic-psihologic

al creativitatii tehnice (1980), lucrare distinsa

cu Medalia de Aur H. Coanda, clasa I, (1995) ;


2. Creativitatea sociala. Introducere in

socioeuristica (1981) ;


3. Actiunea sociala si comportamentul

individual. Premise pentru elaborarea

comportamentologiei (1986) ;


4. Strategii creative transdisciplinare.

Introducere in scientoeuristica (1992),

carte onorata cu Premiul "Ion Petrovici"

al Academiei Romane (1994) ;


5. Psihologia muncii, partea a doua,

Psihologia creativitatii (1993) ;


6. Cercetarea creativitatii si creatiei

prin metoda eurigramelor (1993) ;


7. Curs de psihoinventica (1994) ;


8. Stiinta si filosofia creatiei (1995) ;


9. Introducere in psihologia

manageriala (1995) ;


10. Psihologia creativitatii, vol. 1 (1997) ;


11. Psihologiaogia creativitatii, vol. 2 (1998) ;


12. Paradigma psihologiei haologice.

Aplicatii ale teoriei haosului

in psihologie (2000) ;


13. Misterul creatiei artistice ; Michelangelo-

daimonicul (2004) ;


14. Haosul - Cosmosul si geniile creatoare.

Introducere in psihologia haologica (2005) ;


15. Psihologia haologica (2006) ;


16. Michelangelo Buonarroti. Creativitatea

si creatia (2009).




TRATATE IN COLABORARE



1. Tratat de psihologie manageriala (1997) ;


2. Tratat de creatologie (1998).





POEZII



1. Ferestre spre interior (2007) ;


2. Daimoni creatori (2009) ;


3. Poeme si catrene (2011) ;


4. Dialoguri filosofice (2012) ;


5. Imperativus moralis (2012) ;


6. Genii si celebritati in versuri (2014) ;


7. Filosofia poeziilor Haiku 100, vol. 1 (2014) ;


8. Filosofia poeziilor Haiku, vol. 2 (2014) ;


9. Filosofia poeziilor Haiku, vol. 3 (2014) ;


10. Poezii Haiku despre ABBA (2014) ;


11. Poezii (2014) ;


12. Versuri (2014) ;


13. Stihuri (2014) ;


14 Idei in rime (2015) ;


15. Haiku profane si biblice (2015) ;


16. Diverse si sociale (2015).

vineri, 3 februarie 2012

HANTANILA

Noi il strigam : catel, catel !
El ne raspunde repede la apel,
Pe spate se rastoarna imediat,
Si asteapta sa fie mangaiat.
I-am zis Hantanila fiindca uneori,
Latra prea mult la trecatori,
Desi mic de talie, nu tace de fel.
Gura e cu mult mai mare decat el.
E tarcat cu pete albe si negre pe tot corpul,
Si latos, ca abia i se vede botul.
Teritoriul sau e parcajul blocului,
Nu-i tolereaza in el nici pe cei din haita lui,
Daca vreunul il calca, cateodata,
Iese schelalaind, cu blana scarmanata.
Isi apara cu strajnicie hotarele spatiului,
Se arunca furios asupra intrusului,
Cu labele il prinde, si-l rostogoleste,
Se lupta mult, nu se pripeste,
Din catel bland si sociabil se transforma in fiara,
Isi declansaza instinctele, ca dusmanul sa piara !
Ii infige coltii in beregata, cu labele il zgarie,
Pana ce inamicul inceteaza sa mai maraie,
E semnalul ca lupta inceteaza,
Iar Hanta, deasupra lui braveaza.
Cunoaste pe fiecare chirias al parcajului,
Stie si masina; alearga la ea inaintea lui,
Acolo, se gudura, asteapta o mica rasplata,
Nu cere, dar i se da, de fiecare data.
E foarte ligav la mancare; mult timp o miroase,
Se face ca nu-i place, cand e vorba de oase.
E un catel iubit de toti,
Cat e de mic i-a speriat pe hoti,
Din parcajul nostru nu s-a furat,
Cainele devotat l-a aparat.
Hanta, catel, catel,
Dragul de el !
     26 martie 2011

GELA

Chiar daca, mai departe, nu veti mai profesa,
O sa purtati titlul de educatoare pentru totdeauna,
Copiii isi vor aminti cu dragoste si respect,
De a dvs. nobila daruire si mare talent.

Gradinita e primul sistem organizat de educatie,
Ea trebuie sa corecteze influentele negative din familie,
Sa dea cunostinte, sa formeze deprinderi indelung controlate,
Asa incat copilul sa ajunga o personalitate.

Imaginea primului dascal e ca o icoana,
Iti este exemplu permanent, in a vietii goana,
O pastrezi cu recunostinta in minte,
Educatoarea e, al treilea parinte !
        20 mai 2010

FLORIN

Dumnealui, de la Teghes, motanul Florin,
E un pisoi voinic, din neamul Felin,
Pictat cu alb si negru, peste tot,
De la coada pana la bot.
Cu Latosu si Coada formeaza o echipa,
Florin e seful; ceilalti doi ii stiu de frica.
Cand mergem la ferma, el e intotdeauna prezent,
Cate unul din ceilalti mai lipseste; il dam absent.
Pana in urma cu cativa ani,
Aveam soareci, chiar si sobolani,
Acum, datorita lor, din cate se pare,
Nu mai exista picior de rozatoare.
Si noi, ca recompensa, de fiecare data,
Le ducem hrana lor preferata :
Sarmale, oase de pui, varza calita,
Tocanita de cartofi, bine pregatita.
La mancat nu se bat, se inteleg bine,
Fiecare mananca atat cat i se cuvine,
Daca unul a terminat de mancat,
Nu se repede la portia celuilalt, e impacat,
Se aseaza deoparte, priveste si saliveaza,
Dar de vasul comun nu se indeparteaza,
Caci mai raman ceva frimituri si fireste,
La sfarsit, le impart toti trei, frateste.
Sunt ai vecinului de vis-a-vis; noi ii numim aliati,
Ne sunt dragi, dar nu si atasati,
La pisica nu se poate vorbi de atasament,
In codul ei genetic lipseste acest sentiment.
Cand vine dl. Vasile, sa mai stea pisoii, nici gand,
Ne parasesc toti trei, pe rand,
Profita si acolo de un tratament alimentar,
De noi se pare ca au uitat, nu mai au habar.
Cainele, spre deosebire, e atasat de hranitorul lui,
Ne amintim, cu emotie, de “Cainele soldatului”,
Care i-a pazit mormantul,
Pana ce si-a aflat sfarsitul !
     28 martie 2011

FAT FRUMOS

Lavinia, mereu cu laptopu-n rucsac,
Le-ai venit la toti de hac,
Sa faca ei tot felul de diligente,
Ca tu ai doua inteligente.

Ai o frumusete clasica, de statuie greceasca,
Mult bun simt, inteligenta si o harnicie fireasca,
Toate te vor ajuta in viata,
Sa ajungi, prin forte proprii, cat mai in fata.

Sa-ti pretuiesti bogatele insusiri ale sufletului,
Nu ceda ispitei pesimismului !
Rabdare, Fat Frumos va veni:
Si mult te va respecta, te va ocroti si te va iubi !

Poate ca la Istanbul el te asteapta,
Pentru a mai urca in prietenie inca o treapta,
Privind seara, de mana, luminile din Bosfor,
Veti simti in inima gingasul fior de amor !

Cand astepti trec greu secundele,
Inima da navala cu bataile,
Simturile au o mai mare acuitate,
Dar ai o stare tonica, de sanatate.
     16 mai 2010

DOMNICA

Era prin 1952, la Balcesti; aveam 20 de ani,
Sef de sectie; functie mare, cu putini bani,
Mi s-a comunicat ca ne vine o tanara absolventa,
Sa-i facem o primire, cat mai atenta.

Am asteptat-o la cursa de seara, cu toata emotia,
Dar vedeam ca tanara nu-si face aparitia,
Am trecut in revista fiecare persoana ce cobora,
Ca s-o identific pe domnisoara.

Printre ultimii calatori ce ieseau din masina,
Am vazut o copila, cu-n geamantan in mana,
Am presupus ca ea e; i-am urat bun venit in localitate,
S-a rosit si mi-a multumit, cu timiditate.

Am cazat-o la camera oficiala,
Pana cand ii vom gasi o gazda personala,
S-a simtit bine aici,
A doua zi s-a prezentat la servici

Era satena, dar nu in totalitate,
Avea si suvite blonde, cozi groase, date pe spate,
Fata prelunga, nasucul in vant, talie subtire,
O frumusete, ascunsa parca, de orice indecenta privire.

I-am fost primul dascal in profesie,
Am indrumat-o cu tact si atentie,
Manifesta dorinta de a invata,
Dar ii lipsea experienta.

Cand cauta uneori sursa,
Unei erori, cu degetul aratator, pe nasuc apasa,
Eu, cand gestul ei copilaresc observam,
Ma faceam ca lucrez atent, dar ma amuzam.

Cu colegii a stabilit repede relatii de colaborare,
Participa la glume, se amuza cu savoare,
Cand Tanislav si-a pierdut creionul si a suspectat,
Ea s-a simtit vizata ; a replicat politicos, dar apasat.

Tot ocupandu-ma de ea permanent,
Intre noi s-a nascut un tandru sentiment,
Ne cautam reciproc privirile,
Apoi, am inceput, discret, sa ne strangem mainile.

Cu timpul si mai mult ne-am apropiat,
Limita maxima a fost aceea, cand ne-am sarutat,
Cand venea ea, la birou, eu ma bucuram,
Cand pleca, ma intristam.

Am invitat-o la balul de la scoala,
Am dansat impreuna, pentru prima oara,
Dar a mai invitat-o cineva, iar ea a acceptat,
Trebuia sa refuze ! Eu m-am suparat si am plecat.

Am observat ca in urma mea,
Venea grabita si ea,
Nici un repros nu i-am facut,
Ne-am luat de mana si totul a fost ca la inceput.




                            - 44 -

Am facut un revelion impreuna; dar n-am petrecut,
Fiindca ea a adormit, de la bun inceput,
S-a trezit spre dimineata,
Odihnita si, in obrazul pe care dormise, cu rosata.

Prietenia noastra n-a fost de lunga durata,
Dar s-a dovedit profunda si adevarata,
In anul urmator, (1953), ne-am despartit,
Am plecat amandoi, in directii diferite; eu am suferit !

Exista o dovada, ca totusi si ea ma iubea,
A trimis o scrisoare verisoarei ei, Zenobia,
Ii spunea ca de frate, de parinti, nu-i mai pasa,
Ca eu sunt alesul, cu care va face casa.

Dar destinul ne-a iesit din nou in cale,
Eu eram student, ea salariata la Bolintinul din Vale,
Ne-am reluat din nou prietenia,
Iar in 1955, am oficiat casatoria.

Am trecut printr-o emotionala furtuna :
Sufeream cumplit ca nu puteam sa locuim impreuna,
Am stat, scurt timp, intr-un pod, intr-o camaruta,
A fost o experienta neplacuta.

Domnica, cu ferestraul si toporul a amenajat,
Podul si camaruta a dezinfectat,
A pus o draperie pe asa-zisul hol,
Ca totul sa nu para pustiit de gol.

Iarna, in noptile geroase, dormeam la parter,
La familia Costea, oameni de mare caracter,
Uneori, ne invitau si la masa,
Au fost ca parintii nostri de-acasa.

Cand ne plimbam, uneori, prin Cismigiul florilor,
Ravneam la Casa caprelor,
Am fi fost fericiti sa avem atata doar,
Ar fi fost ca un ceresc dar.

Parintii ei, Zoia si Mitrica Predoi,
Au fost permanent alaturi de noi,
Ne-au ajutat cat au putut,
Si asta chiar de la inceput.

Vacantele le petreceam in casa lor,
Dadeam si eu, in gospodarie, un mic ajutor,
Eram intotdeauna primit cu atentie,
Au fost pentru mine, o a doua familie.

Dar timpul le rezolva pe toate,
Acum avem cat ne trebuie, mai putin sanatate,
Incepem sa ne depanam amintirile,
Constatam ca ne sunt tot mai sterse imaginile.

Casatoria noastra a rezistat mult, ca-n povesti,
Caci s-a fundamentat pe iubirea de la Balcesti,
Convietuim, de o jumatate de secol si mai bine,
Si acum, iubirea noastra, intacta se mentine.

Domnica e o sotie harnica si devotata,
Are o vointa, de greutati nestramutata,
Am apreciat-o pentru darzenie, mereu,
S-a bucurat, permanent, de respectul meu.

Desigur, nici un om nu e perfect,
Are si ea un mic defect,
E uneori prea suparacioasa,
Din lucruri marunte, nu mai comunica.

Dar uita repede supararea,
Si reia iar comunicarea,
Devine din nou dragastoasa,
Si aduce seninatate in casa.

Are insa o grava afectiune,
Dar nu se plange la lume, nu spune,
A suportat doua operatii grele,
Dar Dumnezeu a vrut sa-i prelungeasca zilele.

Acum ne ingrijim si ne incurajem reciproc,
Ea isi pune sperante in credinta, eu in noroc,
Poate ca are dreptate,
Cauti ajutorul divin, cand esti in dificultate.

Fiica noastra si ginerele ne viziteaza frecvent,
Sunt langa noi sufleteste si nu numai, permanent,
Desi se gasesc la o oarecare distanta,
Ne legam de ei, orice speranta.
     24 mai 2010

CUMPENE

In copilarie am avut multe ghinioane,
In care viata era gata sa mi se termine,
Era sa ma inec in galdau, dar nasul Costica,
M-a tras afara din apa de chica.

Pe sosea, Lina mi-a dat, zicea ea, o bomboana,
Dar de fapt era soda caustica; ce capsomana !
Mi-a ars gura, dar n-am inghitit-o; ce noroc !
Altfel, ma ardea pe dinauntru, ca un foc.

Am cazut sub carul cu boi al lui nenea Ene,
Roata din spate a trecut peste mine,
M-au adus acasa doi insi, pe brate; aveau fetele intristate,
Mama mi-a dat ierburi, in lapte de capra fermentate.

Altadata, am cazut dintr-un prun, pe spate,
Am ramas cocosat; ma dureau oasele toate,
Tot mama, cum stia ea, m-a oblojit,
Si din asta teafar am iesit.
     31 mai 2010

CADANELE

Multumesc pentru vedere: mare, munte, moschee cu minarete,

Lipsesc doar cadanele, din harem, dansand lasciv, in ritmuri lente,

Imbracate sumar, band apoi cafea si fumand din narghilelele lor,

Fiecare dorind sa fie preferata sultanului, la o noapte de amor !
     16 mai 2010