HAIKU 46

BIRUINTA VIETII
ASUPRA MORTII

Pastele. Oua colorate,

Rosii, verzi, galbene, incondeiate ;

Cozonac cu nuci si stafide, parfumat,

Asa bun ! cine l-o fi inventat ?

Friptura de miel la cuptor,

Cu un paharel de vinisor ;

Atmosfera placuta, de sarbatoare,

Si cadouri pentru fiecare ;

In suflete sentimente de compasiune, triste,

Pentru Isus rastignit, din motive ticluite ;

Dar si de bucurie : "Cristos a inviat !",

Apostolii l-au vazut si au confirmat.

A invins viata nepretuita,

Moartea, prin El a fost biruita !

                     30 aprilie 2013

Draga Danut,

Multumesc pentru aprecierea poemului "Emil Cioran". Ma bucur ca ti-a placut ! Observatia ta ca e mai concis decat "Roxelana" e corecta. Sunt teme cu totul diferite.Cioran nu putea fi scris in limbajul Roxelanei si nici Roxelana in limbajul poemului Cioran. Roxelana apasa pe coarda emotional-afectiva-imaginativa, iar Cioran pe coarda rational-logica-filosofica-psihologica, ce include, prin subordonare si componentele emotional-afective.Eu le iubesc pe amandoua, deopotriva. Sunt rupte din sufletul meu, incarcat de ani dar totusi suficient de viguros spre a mai produce efecte lirice. Daca cunosti suferi; daca nu cunosti tot suferi. Mai bine sa suferi prin cunoastere ! Cioran a suferit si din prea multa cunoastere Simone Boue' m-a impresionat si pe mine, ca si pe tine.Dumnezeu a facut femeia ca sa iubeasca, sa perpetueze specia si sa sufere. M-am intrebat cum ar fi supravietuit Cioran, la Paris daca norocul si intamplarea nu-i scoteau in cale pe aceasta nobila femeie, capabila de sacrificiu ? 

Toate cele bune ! Ion Moraru      24 aprilie 2013

                 DESPRE POEMUL "EMIL CIORAN"


                 Foarte frumoasa poezia despre Cioran.
                 Este mai concisa decat poemul “Roxelana”
                 si cred ca a atins in tuse fine tenebrele
                 acestui mare suflet chinuit.
                 Interesanta rezistenta Simonei, iubita sa …

                     Dan Florian Petre       23 aprilie 2013

             EMIL CIORAN

(n. 1911, Rasinari - d. 1995, Paris)

           Portretul psihologic

Ca sa scrii ceva despre Cioran,

Trebuie sa te documentezi un an :

Operele lui din Romania,

Si atat de multe, cele din Franta,

Doar sa le frunzaresti,

Dar sa le mai si citesti !

Asa ca eu m-am documentat,

Din criza de timp, doar in rezumat :

A studiat la Bucuresti filosofia ;

Cu o bursa s-a specializat in Germania:           

A citit pe unii filosofi nemti in limba lor,

Pe care o stapanea multumitor.

A stat un timp la Bucuresti,

Unde a cunoscut spuma intelectualitatii romanesti.

Lung a fost drumul de la Bucuresti pana la Paris,

Si presarat cu obstacole de nedescris ;

“Pre'cis de de'composition” (1949), i-a dat speranta,

Inceputului de succes in Franta.

Protopopul Emilian, tatal sau l-a educat in copilarie,

Cu credinta in Dumnezeu si cu respect pentru Biblie :

Intr-o perioada, repeta in fiecare zi Decalogul,

Iar parintele ii explica, la fiecare porunca intelesul.

I-a aratat sfintii pictati in biserica din Rasinari,

Ii vorbea despre cucernicii parinti si despre martiri,

Despre Sfanta Treime ;

Si despre Sfintele Taine, sublime.

                     - 2 -

Emil asculta atent cuvantul,

Dar si-a exprimat timid gandul :

Ar fi vrut sa perceapa divinitatile,

Prin toate simturile.

Altfel, argumenta el, nu intelegea,

Tot ce i se spunea ;

“Credo ut intelligam”,  i s-a zis :

Sa crezi, ca sa intelegi ! ; asa e scris.

Toata invatatura despre lumea divina,

Si atmosfera dintr-o casa preacrestina,

Au facut din el un copil interiorizat,

Reflexiv, introspectiv, si rezervat.

A devenit un agnostic,

Nemultumit de argumentul dogmatic.

Copiii, din Emil i-au zis Umil :

Desigur, un joc verbal infantil :

Acest fapt, imediat,

L-a obsedat,

Si mereu s-a intrebat,

Daca cu adevarat,

El era un copil,

Umil ?

N-avea de unde sa stie, ca S. Boue' va spune :

“Toata viata lui a fost un sir lung de umilinte” !

E vorba, credem, despre o metafizica a umilintei :

In fata neputintei de a descifra tainele existentei.

In relatiile cu oamenii el nu era umil,

Ci demn ; era politicos, dar nu servil.

Ca a indurat umilinte, intr-o tara straina, datorate lipsurilor :

Apatrid, fara servici, fara bani, singur; e pe intelesul tuturor.

A suportat insa toate greutatile vietii cu stoicism, pe tacute ;

De nimeni stiute.

                        - 3 -

                      

Temperamental, era un coleric-nevrotil :

Hiper nervos, puternic, neechilibrat, mobil,

La el predomina, la modul absolut excitatia,

In detrimentul franei biologice, inhibitia.

Hipernervismul ii provoca frecvent crize,  

Cu efecte neplacute : “Dureri ingrozitoare”;

Nervii lui se descarcau bioelectric in cuante,

Prin discontinuitate.

Pe varful unei cuante :

(va^cu), avea o maxima luciditate ;

Sclipiri de genialitate ;

Potential imens de creativitate ;

Pe (va^cu) apareau intuitiile :   

Evrika ! Cu ele rezolva toate enigmele.

Intuitiile il vizitau numai noaptea ;

El, inarmat cu hartie si creion le pandea:

“Noapte atroce”; lucra intens pana-n zori,

Cand cadea zdrobit de atatea eforturi :

Dar cu nervii detensionati,

Si, pentru o perioada scurta, calmati.  

Nu “Scriu decat atunci cand imi vine

sa-mi trag un glont in cap”, ne spune :

Lua pana “…In accesele lui de disperare”,

Scrisul era pentru el o usurare.

Facea lungi calatorii pe jos sau cu bicicleta :

Miscarea fizica il deconecta.

Nu era optimist,

Ci pesimist;

Nu era tipul artistului,

Ci al ganditorului ;

- 4 -

Nu gandea concretul,

Ci abstractul ;

Nu era fericit,  

Ci nefericit;

Profesoara Simone Boue' ne da de stire :

“A fost atat de adanc locuit de nefericire” !

Nu era extrovertit,

Ci introvertit.
Nu era alterocentric,
Ci egocentric si,
Ne condescendent :

In “Caiete”, despre S. Boue' “Nici un cuvant” ;

Era foarte discret cu viata lui intima,

Pe care o considera drept taina de inima.

Nu era vesel in nici o imprejurare,

Ci cuprins de o “Tristete sfasietoare”.

Simone Boue' scrie ca avea umor :
Facea glume sumbre in compania prietenilor,

"Nu te plictiseai cu el niciodata" ;
Era inteligent si putin ironic in replica data.

Admira pe Hitler, elogia Capitanul (C.Z.C.), oameni rari ;

Avea complexe : pentru ca nu se putea compara cu cei tari.

Nu a fost legionar cu adeziune scrisa si cu semnatura ;

Dar a simpatizat cu miscarea legionara.

A avut succes cu temele abstracte ;

Nu cu cele concrete.

“Schimbarea la fata a Romaniei” (1936),

Printr-un salt al istoriei,

Opera cu tematica, desigur concreta :

A fost considerata o lucrare extremista.

Daca citim doar titlurile cartilor scrise in Franta,

E evidenta apropierea lui de gandirea existentialista :

Era dominat de “Sentimentul esecului existential”

Acest fapt se simtea la el si comportamental ;

                         

                          - 5 -

A fost E. Cioran ca J. P. Sartre, sau ca A. Camus ?

E greu de spus !

Dar existentialismul are mai multe nuante ;

Poate fi oare, incadrat si el in una din ele ?

Are un loc, ca o specie a genului :

Cu temele alienarii, sinuciderii, mortii, esecului ? 

Intrebarile noastre sunt autointerogatii,

Se cer analizate stiintific, fara speculatii :

Pentru o concluzie adevarata,

E nevoie de o analiza comparata,

Facuta de specialisti,

Nu de diletanti.

Emil a fost de o rara modestie :

A refuzat orice distinctie ;
Premiul Rivarol (1950), conferit la unison,  
Pentru "Pre'cis de de'composition" (1949),
L-a primit totusi ; el constituie,
Singura exceptie.

Dispretuia celebritatea,

Si gloria, cu tot ce tine de ea.

Nu accepta invitatiile la televiziune :

Pe motiv ca nu are ce spune.

Dorea sa ramana un necunoscut,

Pe strada de nimeni stiut.

A fost oprit si intrebat : Sunteti Cioran ?

A raspuns : “Nu !” ; el e un om sarman.

Altadata, find bolnav : Sunteti Cioran ?

“Am fost !”;  pana acum un an.

A murit :

Fara sa stie ca geniul lui a fost descoperit si pretuit.

L-a plans S. Boue', partenera lui de-o viata ;

Desi i-a provocat “Nenumarate accese de revolta” !


Ion Moraru 

                                                    8 aprilie 2013

                              

                                 - 6 - 

                               

    Bibliografie  

1. Simone Boue', “Viata mea cu Cioran”,

    Interviu, Paris, 1996, tradus in limba romana.

    Toate citatele intre ghilimele sunt din aceasta lucrare ;

2. Lucian Boia, Capcanele istoriei.

    Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950,

    editia a II-a, Bucuresti, Editura Humanitas, 2012 ;

3. Emil Cioran, Wikipedia, enciclopedia libera, Internet ;

4. Emil Cioran, Pre'cis de de'composition, Paris, Gallimard,
     1949 ;

5. Ion Moraru, Stiinta si filosofia creatiei, Bucuresti,

    Editura Didactica si Pedagogica, 1995.

   

                                          

     

                                               

                                

              HAIKU 45

GENEROZITATEA FEMININA

Zola : “Bucuria de a trai”; o scriere,

In care mai toate personajele sunt morbide,

Cu putine exceptii, intre care Pauline ;

Care se sacrifica pe sine,

Ca sa le fie celorlati bine,

Fara sa fie rasplatita nici macar cu o multumire.

Era de-o mare generozitate,

In specia Homo, o raritate ;

De care a profitat copios cocheta si egoista Luise :

I-a luat pana si iubitul, pe Lazare ;

Intentiona sa il dea pe micutul ei Paul, spre crestere.

Daca se putea, ar fi facut schimb cu ea si la nastere :

Sa suporte Pauline durerea !

Ei, Luise sa-i revina, dupa eveniment, doar placerea.

Pe lume sunt multi profitori :

Ce-i santajeaza pe binevoitori.

Stati de ei departe !

Pentru a nu le cadea victime.

     Ion Moraru

                         29 martie 2013

        Poemul “Roxelana”, asa cum este construit,
ne aduce aminte de cantecele epice.
        Profesorul Ion Moraru, pare-se ca s-a specializat, in ultimul timp,
 in creatia epica, in transpunerea de sentimente in versuri,
gen balade. De data aceasta ne confrunta cu “Roxelana” -
eroina prin adoptie a Imperiului Otoman.
Ce ma impresioneaza este bogatia de informatie, pana la    
nivel de detaliul al detaliului, cu care este prezentata Roxelana
si viata ei. Nimic nu scapa atentiei autorului.
         Poemul este superb.
         Cu multumiri !
         Lector univ. dr. Beatrice Balgiu

       REGENERAREA


Cand vad la plante mugurii,
Din cap pana-n talpi ma trec fiorii,
Imaginatia mea incepe sa zburde,
Simt prin corp circuland o multime de biounde.

O, primavara, anotimp al florilor !
As da 10 ierni pe tine, cu viscolele lor ;
Tu ne sadesti in suflet optimismul,
Ne amplifici energia, ne intaresti psihismul.

Natura, in fiecare an regenereaza,
La acest fenomen, omul nici macar nu viseaza :
El e condus de legi ce functioneaza :
Intr-un singur sens ; nu revin, doar inainteaza.

Individul acumuleaza an cu an,
Daca i-ar vinde, fara nici un ban,
Ar reveni din nou la copilarie,
Unde totul e lumina si bucurie.

Asa curge viata in Universul nostru stramt,
Guvernata de legile de pe acest Pamant,
Dar in (UM) - Universul Mare,
Dupa alte legi, exista periodic intoarcere.

Timpul devine reversibil,
Aproape totul e posibil :
Se trece iar de la batranete la tinerete,
Cum noptilor, le urmeaza luminoasele diminete.




                   - 2 -


Se produce o metamorfozare,
Viata devine spiralic iar infloritoare,
Dupa o inaintare intr-un sens,
Legile <UM> fac ca miscarea sa se reia invers.

Unde este aceasta metagalaxie sublima ?
In Cosmos ; la 60 milioane de ani-lumina !
Pe ea se face regenerarea tineretii,
Se evita fatalitatea batranetii si a mortii.

Poarta un nume : ce legi ii guverneaza natura ?
Legea reversibilitatii; se numeste “Roiul din Fecioara”;
Daca ajungem acolo, va fi cea mai mare revolutie :
Ca varstnicul sa se intoarca iarasi la pruncie !

Avem dreptul sa speram,
Si de viitorul indepartat sa ne bucuram,
Chiar daca regenerarea ar fi doar o utopie,
Merita sa investim in ea putina imaginatie !


Ion Moraru              20 martie 2013