EMIL CIORAN
(n. 1911, Rasinari - d. 1995,
Paris)
Portretul
psihologic
Ca sa scrii ceva despre Cioran,
Trebuie sa te documentezi un
an :
Operele lui din Romania,
Si atat de multe, cele din
Franta,
Doar sa le frunzaresti,
Dar sa le mai si citesti !
Asa ca eu m-am documentat,
Din criza de timp, doar in
rezumat :
A studiat la Bucuresti filosofia
;
Cu o bursa s-a specializat in Germania:
A citit pe unii filosofi
nemti in limba lor,
Pe care o stapanea
multumitor.
A stat un timp la Bucuresti,
Unde a cunoscut spuma
intelectualitatii romanesti.
Lung a fost drumul de la
Bucuresti pana la Paris,
Si presarat cu obstacole de
nedescris ;
“Pre'cis de de'composition”
(1949), i-a dat speranta,
Inceputului de succes in
Franta.
Protopopul Emilian, tatal
sau l-a educat in copilarie,
Cu credinta in Dumnezeu si cu
respect pentru Biblie :
Intr-o perioada, repeta in
fiecare zi Decalogul,
Iar parintele ii explica, la
fiecare porunca intelesul.
I-a aratat sfintii pictati in
biserica din Rasinari,
Ii vorbea despre cucernicii
parinti si despre martiri,
Despre Sfanta Treime ;
Si despre Sfintele Taine,
sublime.
- 2 -
Emil asculta atent cuvantul,
Dar si-a exprimat timid
gandul :
Ar fi vrut sa perceapa
divinitatile,
Prin toate simturile.
Altfel, argumenta el, nu
intelegea,
Tot ce i se spunea ;
“Credo ut intelligam”, i s-a zis :
Sa crezi, ca sa intelegi ! ;
asa e scris.
Toata invatatura despre lumea
divina,
Si atmosfera dintr-o casa preacrestina,
Au facut din el un copil
interiorizat,
Reflexiv, introspectiv, si
rezervat.
A devenit un agnostic,
Nemultumit de argumentul
dogmatic.
Copiii, din Emil i-au zis
Umil :
Desigur, un joc verbal
infantil :
Acest fapt, imediat,
L-a obsedat,
Si mereu s-a intrebat,
Daca cu adevarat,
El era un copil,
Umil ?
N-avea de unde sa stie, ca S. Boue' va spune :
“Toata viata lui a fost un
sir lung de umilinte” !
E vorba, credem, despre o
metafizica a umilintei :
In fata neputintei de a
descifra tainele existentei.
In relatiile cu oamenii el nu
era umil,
Ci demn ; era politicos, dar
nu servil.
Ca a indurat umilinte, intr-o
tara straina, datorate lipsurilor :
Apatrid, fara servici, fara
bani, singur; e pe intelesul tuturor.
A suportat insa toate
greutatile vietii cu stoicism, pe tacute ;
De nimeni stiute.
- 3 -
Temperamental, era un coleric-nevrotil
:
Hiper nervos, puternic,
neechilibrat, mobil,
La el predomina, la modul absolut
excitatia,
In detrimentul franei
biologice, inhibitia.
Hipernervismul ii provoca
frecvent crize,
Cu efecte neplacute : “Dureri
ingrozitoare”;
Nervii lui se descarcau bioelectric
in cuante,
Prin discontinuitate.
Pe varful unei cuante :
(va^cu),
avea o maxima luciditate ;
Sclipiri de genialitate ;
Potential
imens de creativitate ;
Pe (va^cu) apareau intuitiile
:
Evrika ! Cu ele rezolva toate
enigmele.
Intuitiile il vizitau numai
noaptea ;
El, inarmat cu hartie si
creion le pandea:
“Noapte atroce”; lucra intens
pana-n zori,
Cand cadea zdrobit de atatea
eforturi :
Dar cu nervii detensionati,
Si, pentru o perioada scurta,
calmati.
Nu “Scriu decat atunci cand
imi vine
sa-mi trag un glont in cap”,
ne spune :
Lua pana “…In accesele lui de disperare”,
Scrisul era pentru el o
usurare.
Facea lungi calatorii pe jos
sau cu bicicleta :
Miscarea fizica il deconecta.
Nu era optimist,
Ci pesimist;
Nu era tipul artistului,
Ci al ganditorului ;
-
4 -
Nu gandea concretul,
Ci abstractul ;
Nu era fericit,
Ci nefericit;
Profesoara Simone Boue' ne da
de stire :
“A fost atat de adanc locuit
de nefericire” !
Nu era extrovertit,
Ci introvertit.
Nu era alterocentric,
Ci egocentric si,
Ne condescendent :
In “Caiete”, despre S. Boue' “Nici
un cuvant” ;
Era foarte discret cu viata
lui intima,
Pe care o considera drept
taina de inima.
Nu era vesel in nici o
imprejurare,
Ci cuprins de o “Tristete
sfasietoare”.
Simone Boue' scrie ca avea umor :
Facea glume sumbre in compania prietenilor,
"Nu te plictiseai cu el niciodata" ;
Era inteligent si putin ironic in replica data.
Admira pe Hitler, elogia Capitanul
(C.Z.C.), oameni rari ;
Avea complexe : pentru ca nu
se putea compara cu cei tari.
Nu a fost legionar cu
adeziune scrisa si cu semnatura ;
Dar a simpatizat cu miscarea
legionara.
A avut succes cu temele
abstracte ;
Nu cu cele concrete.
“Schimbarea la fata a
Romaniei” (1936),
Printr-un salt al istoriei,
Opera cu tematica, desigur
concreta :
A fost considerata o lucrare
extremista.
Daca citim doar titlurile
cartilor scrise in Franta,
E evidenta apropierea lui de
gandirea existentialista :
Era dominat de “Sentimentul
esecului existential”
Acest fapt se simtea la el si
comportamental ;
- 5 -
A fost E. Cioran ca J. P. Sartre,
sau ca A. Camus ?
E greu de spus !
Dar existentialismul are mai
multe nuante ;
Poate fi oare, incadrat si el
in una din ele ?
Are un loc, ca o
specie a genului :
Cu temele alienarii, sinuciderii, mortii, esecului ?
Intrebarile noastre sunt autointerogatii,
Se cer analizate stiintific, fara
speculatii :
Pentru o concluzie adevarata,
E nevoie de o analiza
comparata,
Facuta de specialisti,
Nu de diletanti.
Emil a fost de o rara modestie :
A refuzat orice distinctie ;
Premiul Rivarol (1950), conferit la unison,
Pentru "Pre'cis de de'composition" (1949),
L-a primit totusi ; el constituie,
Singura exceptie.
Dispretuia celebritatea,
Si gloria, cu tot ce tine de
ea.
Nu accepta invitatiile la
televiziune :
Pe motiv ca nu are ce spune.
Dorea sa ramana un
necunoscut,
Pe strada de nimeni stiut.
A fost oprit si intrebat : Sunteti
Cioran ?
A raspuns : “Nu !” ; el e un
om sarman.
Altadata, find bolnav :
Sunteti Cioran ?
“Am fost !”; pana acum un an.
A murit :
Fara sa stie ca geniul lui a
fost descoperit si pretuit.
L-a plans S. Boue', partenera
lui de-o viata ;
Desi i-a provocat “Nenumarate
accese de revolta” !
Ion Moraru
8 aprilie 2013
- 6 -
Bibliografie
1. Simone Boue', “Viata mea cu
Cioran”,
Interviu, Paris, 1996, tradus in limba
romana.
Toate citatele intre ghilimele sunt din
aceasta lucrare ;
2. Lucian Boia, Capcanele
istoriei.
Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si
1950,
editia a II-a, Bucuresti, Editura
Humanitas, 2012 ;
3. Emil Cioran, Wikipedia, enciclopedia libera, Internet ;
4. Emil Cioran, Pre'cis de de'composition, Paris, Gallimard,
1949 ;
5. Ion Moraru, Stiinta si
filosofia creatiei, Bucuresti,
Editura Didactica si Pedagogica, 1995.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu