Dumnealui, de la Teghes, motanul Florin,
E un pisoi voinic, din neamul Felin,
Pictat cu alb si negru, peste tot,
De la coada pana la bot.
Cu Latosu si Coada formeaza o echipa,
Florin e seful; ceilalti doi ii stiu de frica.
Cand mergem la ferma, el e intotdeauna prezent,
Cate unul din ceilalti mai lipseste; il dam absent.
Pana in urma cu cativa ani,
Aveam soareci, chiar si sobolani,
Acum, datorita lor, din cate se pare,
Nu mai exista picior de rozatoare.
Si noi, ca recompensa, de fiecare data,
Le ducem hrana lor preferata :
Sarmale, oase de pui, varza calita,
Tocanita de cartofi, bine pregatita.
La mancat nu se bat, se inteleg bine,
Fiecare mananca atat cat i se cuvine,
Daca unul a terminat de mancat,
Nu se repede la portia celuilalt, e impacat,
Se aseaza deoparte, priveste si saliveaza,
Dar de vasul comun nu se indeparteaza,
Caci mai raman ceva frimituri si fireste,
La sfarsit, le impart toti trei, frateste.
Sunt ai vecinului de vis-a-vis; noi ii numim aliati,
Ne sunt dragi, dar nu si atasati,
La pisica nu se poate vorbi de atasament,
In codul ei genetic lipseste acest sentiment.
Cand vine dl. Vasile, sa mai stea pisoii, nici gand,
Ne parasesc toti trei, pe rand,
Profita si acolo de un tratament alimentar,
De noi se pare ca au uitat, nu mai au habar.
Cainele, spre deosebire, e atasat de hranitorul lui,
Ne amintim, cu emotie, de “Cainele soldatului”,
Care i-a pazit mormantul,
Pana ce si-a aflat sfarsitul !
28 martie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu