Noi il strigam : catel, catel !
El ne raspunde repede la apel,
Pe spate se rastoarna imediat,
Si asteapta sa fie mangaiat.
I-am zis Hantanila fiindca uneori,
Latra prea mult la trecatori,
Desi mic de talie, nu tace de fel.
Gura e cu mult mai mare decat el.
E tarcat cu pete albe si negre pe tot corpul,
Si latos, ca abia i se vede botul.
Teritoriul sau e parcajul blocului,
Nu-i tolereaza in el nici pe cei din haita lui,
Daca vreunul il calca, cateodata,
Iese schelalaind, cu blana scarmanata.
Isi apara cu strajnicie hotarele spatiului,
Se arunca furios asupra intrusului,
Cu labele il prinde, si-l rostogoleste,
Se lupta mult, nu se pripeste,
Din catel bland si sociabil se transforma in fiara,
Isi declansaza instinctele, ca dusmanul sa piara !
Ii infige coltii in beregata, cu labele il zgarie,
Pana ce inamicul inceteaza sa mai maraie,
E semnalul ca lupta inceteaza,
Iar Hanta, deasupra lui braveaza.
Cunoaste pe fiecare chirias al parcajului,
Stie si masina; alearga la ea inaintea lui,
Acolo, se gudura, asteapta o mica rasplata,
Nu cere, dar i se da, de fiecare data.
E foarte ligav la mancare; mult timp o miroase,
Se face ca nu-i place, cand e vorba de oase.
E un catel iubit de toti,
Cat e de mic i-a speriat pe hoti,
Din parcajul nostru nu s-a furat,
Cainele devotat l-a aparat.
Hanta, catel, catel,
Dragul de el !
26 martie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu