DESPRE AUTOR

DESPRE AUTOR SI PUBLICATII


ION MORARU

Nascut in comuna Gusoeni,

judetul Valcea, la 10 februarie

1932 ;


Licentiat in psihologie (1960) ;


Doctor in filosofie (1973) ;


Profesor universitar(1990) ;


Presedinte al Subcomisiei de Inventica

a Academiei Romane (1992-1996) ;


Presedinte-fondator al Asociatiei Romane

de Psihologie Haologica (2000) ;


Membru al Academiei de Stiinte din

New York (1995) ;


Decan al Facultatii de Psihologie-Sociologie

si Stiinte Politice a Universitatii Hyperion (2002).




Din lucrarile publicate :


MONOGRAFII SI MANUALE BAZATE

PE CERCETARI STIINTIFICE



1. Un model epistemologic-psihologic

al creativitatii tehnice (1980), lucrare distinsa

cu Medalia de Aur H. Coanda, clasa I, (1995) ;


2. Creativitatea sociala. Introducere in

socioeuristica (1981) ;


3. Actiunea sociala si comportamentul

individual. Premise pentru elaborarea

comportamentologiei (1986) ;


4. Strategii creative transdisciplinare.

Introducere in scientoeuristica (1992),

carte onorata cu Premiul "Ion Petrovici"

al Academiei Romane (1994) ;


5. Psihologia muncii, partea a doua,

Psihologia creativitatii (1993) ;


6. Cercetarea creativitatii si creatiei

prin metoda eurigramelor (1993) ;


7. Curs de psihoinventica (1994) ;


8. Stiinta si filosofia creatiei (1995) ;


9. Introducere in psihologia

manageriala (1995) ;


10. Psihologia creativitatii, vol. 1 (1997) ;


11. Psihologiaogia creativitatii, vol. 2 (1998) ;


12. Paradigma psihologiei haologice.

Aplicatii ale teoriei haosului

in psihologie (2000) ;


13. Misterul creatiei artistice ; Michelangelo-

daimonicul (2004) ;


14. Haosul - Cosmosul si geniile creatoare.

Introducere in psihologia haologica (2005) ;


15. Psihologia haologica (2006) ;


16. Michelangelo Buonarroti. Creativitatea

si creatia (2009).




TRATATE IN COLABORARE



1. Tratat de psihologie manageriala (1997) ;


2. Tratat de creatologie (1998).





POEZII



1. Ferestre spre interior (2007) ;


2. Daimoni creatori (2009) ;


3. Poeme si catrene (2011) ;


4. Dialoguri filosofice (2012) ;


5. Imperativus moralis (2012) ;


6. Genii si celebritati in versuri (2014) ;


7. Filosofia poeziilor Haiku 100, vol. 1 (2014) ;


8. Filosofia poeziilor Haiku, vol. 2 (2014) ;


9. Filosofia poeziilor Haiku, vol. 3 (2014) ;


10. Poezii Haiku despre ABBA (2014) ;


11. Poezii (2014) ;


12. Versuri (2014) ;


13. Stihuri (2014) ;


14 Idei in rime (2015) ;


15. Haiku profane si biblice (2015) ;


16. Diverse si sociale (2015).

duminică, 18 martie 2012

MENSURA IMPERIUM MORALIS EST

Masura este comanda morala suprema si suverana;
Ea a fost cultivata mult in antichitatea Greco-Romana :
Ei considerau ca omul cu masura,
E mai pretios decat cel cu invatatura ;
Sa ai masura : in mers, relatii interumane, gand, cuvant
Atitudine, decizie si comportament.
Dar ce este masura ?
Cum se defineste ea ?
Aristotel, in cartea “Etica nicomahica”,
Descrie masura intr-o maniera inteligibila :
Masura este linia de mijloc, bineinteles;
Intre insuficienta si exces.
Politetea e linia de mijloc;
Excesul e servilismul, lingusirea;
Insuficienta e lipsa politetii, badarania, grosolania.
Linia de mijloc e o valoare, intotdeauna, nu uneori;
Celelalte doua sunt nonvalori.
Omul virtuos, cu demnitate,
Se va plasa pe medietate;
Cel rau crescut, fara educatie si caracter, e de inteles :
Va merge pe insuficienta sau exces.
Masura e sora buna cu stapanirea de sine,
Amandoua tintesc acelasi bine :
Omul stapanit are, de obicei, masura;
Cel nestapanit, are nonmasura.
Masura se naste sau se formeaza ?
Iata ce ne intereseaza !
Am vazut ca temperamentele sunt innascute :
Pe vrute, pe nevrute.
Sangvinul si Flegmaticul, fiind echilibrate;
Au masura ca potentialitate;
Colericul, ca neechilibrat indura :
Lipsa accesului la stapanirea de sine si la masura.
Aceeasi soarta, oarecum diferentiata;
O are si Melancolicul, din vecinatatea imediata.
Desi stapanirea de sine si masura au premise
temperamentale innascute;
In formarea lor deplina, fara discutie,
Intervine si componenta dobandita prin educatie.
Se pune problema, care componenta e mai puternica ?
Cea ereditara, innascuta ?
Sau cea educativa, dobandita ?
E foarte greu de raspuns,
Fara un risc ascuns !
Alexandru a fost un temperament coleric, de la natura;
Magistrul Aristotel s-a straduit, prin invatatura,
Sa-i formeze stapanirea de sine si masura;
Promisese Olimpiei, mama lui, intorsatura :
De la instinctual belicos,
La preocuparea pentru studiul util si frumos.
Cu toata priceperea sa de dascal distins,
Aristotel s-a recunoscut invins :
Instinctul razboinic si-a spus cuvantul,
Alexandru l-a urmat cu tot avantul.
De la Filip, tatal lui, ereditar, il mostenise,
Si, acest instinct, il va duce la mari succese.
Strategia in luptele lui nu era prea complicata :
Avea la baza tot acest instinct, de fiecare data;
Se arunca vijelios in lupta, unde era conducatorul,
Spre a-l captura sau distruge cu toporul.
Deci, in acest caz, se impune concluzia :
Instinctul a fost mai puternic decat educatia !
Dar impreuna, cand sunt convergente,
Dau rezultate excelente !     7 martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu