Dupa ce ursitoarele au spus binete,
I-au daruit pruncului : inteligenta, vitejie si frumusete.
Pe primele doua, Alexandru le-a folosit din plin,
Pe a treia doar foarte putin.
Nu simtea o atractie deosebita pentru femei,
Desi, a avut patru neveste, dupa orientalul obicei :
Barsina, Roxana, Statira, Parisatis se numeau ele,
Erau gratioase, suple, frumoase, precum zeitele.
A fost crescut sub influenta Olimpiei, mama sa,
Regina, copilul si-l adora,
Filip era mereu plecat la oaste,
Cand mai aproape, cand mai departe.
Mama ii spunea copilului, de pe tron,
Ca a fost zamislit cu zeul Amon,
Care a patruns la ea, intr-o noapte,
Deghizat, se pare, intr-un sarpe.
Ca acesta, nu Filip, e tatal lui,
Sa i se inchine si sa-i aduca jertfe zeului.
Care in schimb il va ajuta,
Sa urce pe tron si sa cucereasca lumea.
Pater Amon,
A creat oare un supraom ?
Ca sa-I inlature misticile-i influente, fel de fel,
Filip i-a dat drept dascal pe Aristotel.
Marele filosof a incercat permanent,
Sa-i scoata ideile despre zeu, din comportament.
Dar ele erau puternic inradacinate,
Dascalul si-a dat seama ca nu se poate.
L-a lasat cu parerile sale,
Si s-a gandit sa-l influenteze pe alta cale :
I-a predate filosofia, logica, retorica si gramatica,
Crezand ca il va abate astfel de la ratacirea sa.
Alexandru, in scurt timp, pe toate le-a asimilat,
Desi copil, a devenit un mare invatat.
Dar visul magistrului Aristotel,
A fost sa faca un intelept din el :
Sa stie sa distinga binele de rau,
Judecand logic, cu intelectul sau,
Sa cunoasca tactul, valoarea si masura,
Promovand dreptatea, dragostea, nu ura.
Sa pretuiasca filosofia, stiinta, artele,
Pe calea razboiului sa nu-si orienteze faptele.
Dar s-a inselat, se vede, Aristotel,
Era departe de a atinge acest tel,
S-a dovedit prea pasionat de lupte,
A castigat razboaie, a cucerit tari multe,
A ajuns pana la capatul Pamantului,
El, impreuna cu razboinicii lui.
Cu Darius, a purtat cateva batalii, din greu,
Si l-a invins pe marele rege mereu,
I-a capturat mama, fiicele si sotia,
Dar el nu si-a dezmintit educatia :
S-a purtat cu ele regeste,
Iar mama lui Darius l-a iubit parinteste.
Ajuns, mai departe, pana in India,
A avut mai multe confruntari, cu armata sa :
S-a luptat cu ostasii si elefantii lui Por,
A iesit mereu si mereu invingator.
S-a intors in Babilon, mai apoi,
Gandind, ca esate destul, pentru el si a-i sai.
Cu vinul rubiniu a deposit adesea masura,
Si-a inecat in oala oboseala, grijile si caldura,
Caci prin deserturile strabatute,
A indurate greutati, arsita si lipsuri multe.
Poate ca in oala cu vin i s-a strecurat otrava,
Care, la 32 de ani, i-a curmat viata.
A intemeiat insa imperiul cel mai mare,
Format din multe tari si popoare,
Care, dupa moartea lui, in 323, acum,
S-a destramat ca un nor de fum.
Dar civilizatia elenica va ramane,
A fost extinsa de el in intreaga lume.
12 februarie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu