Imi fac o elementara datorie,
De a evoca un mare prieten, din copilarie,
Un boulean si prin insusiri, ceva mai mult,
Nu-i spun bou ca sa nu-l insult.
Masiv, cu picioare puternice, ceafa groasa,
Mersul lent, capul sus, tinuta maiestuoasa.
Avea sentimente aproape omenesti,
Cum la multi oameni nu le gasesti:
Blandete, prietenie, munca, atasament,
La arat nu se opra nici un moment.
Eu ii dadeam fan proaspat, graunte in galeata,
Apa rece, direct de la izvor luata,
Il tesalam cu grija peste tot,
De la coada pana la bot.
Apoi pe sub gat il racaiam,
Capul de botul lui mi-l apropiam,
Rasufla puternic si incet mugea,
Cu limba lui aspra, fata mi-o lingea.
Repetand zilnic aceasta ceremonie,
Intre noi s-a legat o stransa prietenie.
Perechea lui de jug era mai micul Plavan,
Un bou nervos, violent si parca viclean,
La fel ca pe Suran, si pe el il ingrijam,
Dar prietenie in ochii lui nu vedeam.
Frecvent cu coarnele m-a amenintat,
Cand ma apropiam de el pentru tesalat.
Ii intelegeam firea si nu-l pedepseam,
Doream sa mi-l fac prieten, dar nu reuseam.
In vacanta de vara ii scoteam la pasune,
Pe sub deal, pe Valea Viilor Bune.
La Fantana Fagului, noi copiii ne adunam,
Spuneam snoave, povesti, ne jucam,
Dar luandu-ne asa cu povestile,
Nu o data, am pierdut vitele,
Le-am cautat intreaga padure,
Dar ele erau in faneata de la Rugii cu mure.
Alta data s-a intamplat,
Sa ramana si peste noapte la pasunat,
Zadarnic le-am cautat, in padure, in valcele,
Plangand, am inceput sa facem descantecele:
Muma Padurii, Muma Padurii, ai facut vrajile,
Si ne-ai transformat in copaci vitele,
Da-ni-le inapoi !
Si-ti vom fi alaturi la nevoi.
Zmeule, zmeule,
Ne-ai furat vitele,
Adu-le, pe toate !
Altfel, te provocam pe viata si pe moarte.
Balaure, balaure,
Ne-ai inghitit vitele,
Scoate-le, scoate-le !
Ca de nu, iti vom smulge limbile.
Vantule, vantule,
Ne-ai spulberat vitele,
Inapoi strange-le !
Altminteri, iti vom taia aripile.
Sfanta Duminica, am pierdut vitele,
Nu le gasim urmele,
Rogu-te a ne ajuta !
Si vom sarbatori cu sfintenie ziua ta.
Luna plina, Luna plina,
Cand innourata, cand senina,
Lumineaza-ne caile !
Ca sa gasim vitele.
Descantecele s-au terminat,
Dar ele n-au avut efect imediat.
Am plecat seara, lasand in padure vitele,
Chir cu riscul de a primi acasa cateva nuiele.
A doua zi, insa, minune ! ele erau adunate,
La Fantana Fagului, sa se adape, si erau toate.
Dupa mancare si apa, satisfacute,
Au inceput sa mugeasca jalnic, pe intrecute.
Noi intelegeam limbajul lor si l-am interpretat,
Drept semnale de trecere la odihna si rumegat.
Uneori, lupte aprige se starneau,
Intre boii care nu se cunosteau.
Suran era un luptator neintrecut,
Pentru el nu exista adversar de temut.
Avea coarne convergente, groase, ascutite,
Gata pentru lupta pregatite.
Se arunca, cu putere, asupra adversarului,
Incat starnea nori de praf in urma lui.
Se luptau in capete, cu zgomot in coarne se loveau,
Incat jerbe de scantei din ele sareau.
Dusmanul pierdea teren, se retragea,
Suran luptand, tot mai tare il impingea.
Uneori, si el executa tactic, o mica retragere,
Ca apoi sa se arunce cu mai multa putere.
Adversarul tot mai greu socurile suporta,
Si era vizibil ca va pierde lupta.
In cele din urma, oboseala si-a spus cuvantul,
Ambilor competitori le-a scazut avantul.
Inamicul a fugit prin tufisuri,
Suran la alergat din urma, cu impunsaturi.
Frecvent, mi-a facut aceasta mandra onoare,
De a fi numit “Copilul cu boul cel tare !”.
Uneori, capata si el rani, pe bot, pe spate,
I le tratam cu ierburi, special alese, macerate.
Unchiul meu, de boi n-a putut sa se indure,
I-a dat, pe un pogon de padure.
Dupa un timp, la noii proprietari, i-am vizitat,
Suran, m-a recunoscut imediat,
- 58 -
A venit la mine si m-a lins pe fata,
Asa cum facea inainte, in fiecare dimineata.
A rasuflat tare, parca a oftat,
Ca de prietenul lui, copilul, a fost instrainat.
M-a privit trist si a lacrimat,
Pe mine plansul m-a inecat.
26 aprilie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu