Nascut in 1749, la Frankfurt , pe Luna Plina si faste planete,
Ce i-au amplificat ritmurile biologice pe-ndelete.
Natura, l-a inzestrat estetic pe Goethe, cu deplina generozitate :
A fost frumos, monumental chiar, pana si pe patul de moarte.
Dincolo de aspectul exterior,
Biopsihismul sau a fost cu totul superior :
O vie si permanenta curiozitate,
Incat nimic important sa nu-I scape;
Capacitatea de a fabula,
Poate cea mai importanta pentru creatia sa;
Simtul frumosului, de arta l-a apropiat,
Observarea si autoobservarea, permanent l-au perfectionat.
A avut multiple inclinatii si talente;
Un coeficient de inteligenta maxim ( 200), dupa cercetari recente,
Campul sau vizuat a fost extrem de mare :
A descifrat mersul istoriei, chiar si la imensa departare.
L-au inzestrat parintii si bunicii,
Cu alese insusiri corporale si daruri ale mintii :
“Statura, tata-mi darui
Si-un rost serios in viata,
Maicuta, gust de-a povesti
Si firea cea glumeata.
Bunicul cu ochi dulci privea
Femeile – ca mine,
Bunica aurul iubea
Si-asta boala-mi curge-n vine”.
Epoca, cu marile-i evenimente, l-a favorizat :
De doua ori s-a intalnit cu Napoleon, marele imparat :
Au nutrit reciproc o spontana simpatie,
Ce s-a manifestat printr-o surprinzatoare trainicie.
Napoleon : Nu-mi place cum se termina Werther;
Goethe : Da Sire, sfarsitul unui roman e regretat de oricare cititor.
A durat in poezie, roman, teatru, stiinta, scrisori, aforisme,
N-a mai avut domenii pentru a sa roditoare minte.
Daca si alte ramuri ale literelor s-ar fi inventat,
E sigur ca si in ele ar fi creat.
Goethe a scris “Faust” : in sase decenii, doua volume,
Fara egal, ca timp de elaborare si spatiu problematic, in lume :
Eroul sau a incheiat un pact cu diavolul,
Spre a-si vinde acestuia sufletul,
In schimbul cunoasterii depline,
A reintoarcerii la gingasa iubire din infloritoarea junime.
El tinde a-i cere clipei pe loc sa se opreasca,
Cand ea va straluci de dalba frumusete femeiasca.
Volumul al II-lea, chiar in final,
Evoca “Etern – femininul”, la modul omagial.
Dar iata, a sosit, cu adevarat, evenimentul,
Ce merita, in cinstea lui, de a opri pe loc timpul :
Cand Faust cheama salahorii, slugile,
Sa puna mana pe unelte,
Spre a indigui valurile,
Ce amenintau campiile :
“Acelei clipe as putea sa-i spun, intaia oara :
Ramai, ca esti atata de frumoasa !
Caci urma zilei mele pamantene,
Nici in eoni nu poate sa dispara,
Si presimtind o fericire, ce inalta se-nfiripa,
Eu gust acum suprema clipa.”
S-a manifestat ca un geniu multilateral, fara de hotare :
A dat speciei umane un nou impuls spre o evolutie creatoare;
Ca un daimon, a incalcat, prin faustul sacrificiu, legile firii,
Aratandu-i omului cum, prin actiune, gaseste calea fericirii.
Opera sa prodigioasa un falnic monument cultural i-a ridicat,
In imperiul literelor a fost cel mai mare imparat
12 februarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu