LORENZO DE MEDICI

A fost supranumit Magnificul,

Pentru a i se sublinia astfel meritul,

Avea o puternica personalitate,

Ce se manifesta in toate.

Era platonician in gandire si viata,

Frumusetea lui morala  i se citea pe fata.

Il caracteriza generozitatea si umorul,

De prima se bucura adesea poporul.

Privind un portret de Vasari :

Te minunezi cat de lati ii erau umerii,

Ochii ageri, barbia ascutita, nasul parca adulmecand,

Fata prelunga, parul pe umeri cazand.

Ca un atlet, inalt de statura,

Facea totul cu tact si masura.

Doar vocea ii era palida si ragusita,

Dar o modula astfel, incat sa fie placuta.

Michelangelo l-a infatisat sculptural in Capela Medici,

Cu degetul aratator orientat spre frunte; tipul ganditorului.

In adevar, gandirea sa,

A deposit cu mult epoca.

Renasterea italiana in cinquecento, la Florenta,

Era un amestec al maretiei cu mizeria.

Magnificul a intuit pe loc solutia :

Umanismul, prin stiinte, arte si filosofie, se impunea.

A strans in jurul lui invatatii din cetate,

Le-a creat conditii de viata minunate.

Vila Careggi  era leaganul umanismului,

Lorenzo a fost parintele lui.

Aceasta vila, Casa umanistilor avea sa fie,

Era un nucleu de arta, filosofie si poezie.

In Academia Platon din Florenta,

Se studia marea cultura antica din Grecia.

I-a invitat pe invatati sa creeze cat mai mult,

Si sa analizeze rezultatele, cu el, prin consult,

Sesiuni de comunicari organiza,

Ca sa permita creatorilor a se manifesta.

El insusi compunea poezie,

Cu multa sensibilitate si aleasa expresie.

Comunica si el la intruniri,

Era foarte atent si deschis la observatii.

Dar pretindea ca ele sa se faca cu delicatete,

Nu suporta vulgaritatea in expresie..

Cuvantul era respectuos, dar patrunzator,

Adesea incarcat cu ironie subtila si umor.

Se desprindea, in final, o concluzie,

Care sa fie diriguitoare in creatie.

Pico della Mirandola stralucea in discutie,

El era in cultura o mare autoritate.

Pe cat de sobru era Lorenzo in societate,

Atat de cald si iubitor era in propria sa familie.

Doamna Clarice era tratata cu un ales sentiment,

Lorenzo era cu ea deosebit de atent.

Dar, dupa obiceiul timpului,

El facea noaptea, vizite secrete, in afara palatului.

Dar totul era facut cu mare discretie,

Incat sa nu afecteze nobila sa familie.

A admirat-o pe Simonetta, sotia lui Marco Vespucci,

Marea frumusete a Florentei.

Ea a fost modelul Beatricei, Venerei si al Primaverii,

De pe panzele marelui Botticelli.

La 17 ani, aceasta stea apune,

Florenta e in doliu, Lorenzo manifesta compasiune.

Tot atat de iubitor era Lorenzo si fata de copii,

Ii lua cu el la vanatoarea cu soimi,

Se jucau impreuna pe campie,

Amintindu-si parca, de propria sa copilarie.

Se ingrija de bunul mers al cetatii,

Respecta hotararile autoritatii.

A fost rege al Florentei, neincoronat,

Locuia intr-un monumental palat,

Care era atat de plin  cu opera de arta,

Incat nu putea sa le mai incapa.

La manastirea San Marco pe unele le depozita,

Cu mare greutate de ele, spatial, se instraina.

A patronat, impreuna cu Bertoldo, Gradina de Sculptura,

In care, atatea mari talente, se formara :

Intre ele si Michelangelo Buonarroti,

Cel mai valoros elev al scolii.

Lorenzo l-a invitat sa locuiasca la el in palat,

Unde, cunoscand opere de arta, s-a perfectionat.

S-a imprietenit cu copiii Magnificului,

A fost simpatizat de Contessina, fiica lui.

Lorenzo a avut mai multe cumpene in viata,

Unele din ele de spaima te ingheata :

Prima a fost in perioada de tinerete,

Cu regale Neapolului, crudul Ferrante.

Din cauza unor tensiuni intre Florenta si Neapole,

De-a lungul timpului amplificate,

In patria artelor, Florenta, o teama a existat,

Ca Lorenzo, in vizita la Ferrante, ar putea sa fie arestat.

S-a simtit ca si prizonier in palatal lui,

A scapat ca prin urechile acului.

L-au salvat manierele elegante, cultura lui intinsa,

Care l-au fermecat pe gazda.

Cum sa tii in prizonierat,

Un tanar atat de talentat ?

Ferrante, dupa cum se stie,

I-a propus lui Lorenzo o buna colaborare si prietenie.

Intentia si-a formulat-o,

Spunandu-i lui Lorenzo : “Mi querido amigo”, de indata,

Adica : “Dragul meu prieten”, o formula neasteptata.

Ce schimbare de atitudine la acest domn !

Din dusman, i-a devenit prieten;

Apoi, conspiratia Pazzi,

Declansata din invidie si ura, chiar in incinta bisericii,

Lorenzo a fost, de pumnal, la gat ranit,

Giuliano, fratele lui, nu i-a supravietuit;

Alta cumpana a fost cu Girolamo Savonarola,

Care-l considera prea puternic, in maretia sa :

Ceea ce i se cuvenea doar lui Dumnezeu,

Si nu unui pagan si ateu !

Calugarul l-a infruntat chiar si pe patul de moarte,

Refuzandu-i impartasania si iertarea de pacate;

A treia cumpana a fost guta,

Boala ereditara in familia sa.

L-a chinuit, slabindu-i cu incetul puterile,

Si l-a dus, in cele din urma, la pierzanie.

Mandra Florenta a imbracat doliul,

Plangandu-si cu jale conducatorul.

Pieraccini, il considera pe Lorenzo, un geniu mare :

Prin talentele lui numeroase, ample si armonioase.

In cultura au fost : Pericle, Lorenzo, Goethe si nu mai stiu cine !

Personalitati rare si sublime,

Ce se nasc la distanta mare intre ele, de multe secole,

Se pare ca asa are, natura umana, legiuite ritmurile.

     25 februarie 2009