Profesorul Paul Popescu Neveanu ne preda,
Psihologia generala, in anii al II-lea si al III-lea.
Iertare, bunule profesor !
Ca fata de micile-ti slabiciuni am fost clevetitor,
Marile tale virtuti, initial nu le-am vazut,
Erau ca diamantele, ascunse-n lut.
Statura ta herculeana ne impunea respect,
Graiul moldovenesc ne cucerea complet.
Din psihologie ai facut poezie,
Ne-o transmiteai cu intensa si calda bucurie,
Verbul tau era sclipitor,
Spiritul plin de subtilitate filosofica si de umor,
Gestul, incarcat de largi semnificatii,
Fruntea lata, ascundea profunde meditatii.
Ai fost un incurabil visitor,
In gandire riguros, in imaginatie un zburator,
Sentimentul ca jeraticul de fierbinte,
In stare sa rascoleasca orice tanara minte.
Ti-a placut frumosul, in arta si-n natura,
Erai incarcat de dragoste si strain de ura.
Ai avut un farmec cu totul aparte,
Ce te-a facut simpatizat pana departe.
Generozitatea ta era proverbiala,
Cu lumea studentilor aveai buna-nvoiala.
Ai scris primul despre creatologie,
E o paradigma; ai facut o noua deschidere.
Se spune ca marile personalitati n-au urmasi !
Scumpe profesore, pe mana cui ne lasi ?
Ai fost coloana vertebrala a psihologiei romanesti,
Sa-ti fie somnul lin, acolo unde esti !
Fostii tai studenti nu te vor uita,
Asa cum pruncul n-o uita pe maicuta sa.
10 octombrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu