Al Lebedei cel din urma cant,
E plin de amaraciune, dar sfant,
Deacuma, ea va ramane pururea muta,
In instinct geme, in glas e satisfacuta.
Apa si florile de Nufar o bucura,
O parasesc suratele si sufera,
In fata are neantul, in spate vazduhul,
Simte ca e aproape clipa de a-si da duhul.
Sub imensele aripi puii si-i strange,
Le da povete, ii alinta si plange,
Ii indeamna sa fie uniti si cutezatori,
Ca prin specie sa devina nemuritori.
O, Lac al Lebedelor, poveste fermecatoare !
Tu m-ai facut mare sub Soare,
Gratia mea si geniul omului,
Ma vor ajuta la Marea Judecata a Domnului.
N-am savarsit prea multe pacate,
Decat un dram de aroganta estetica, poate,
Sa-mi fie iertate ale mele rele,
Apele lacului sa mi le spele.
5 august 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu