Raffaello

La Perugino, ca ucenic, cat a stat,

                         A avut multe de invatat:

                         Tehnica coloristica si gingasia personajelor,

                         Ce-i vor aduce atata faima in viitor.

                         A admirat fresca lui Leonardo “Batalia de la Anghiari”,

                         Si a comparat-o cu a lui Michelangelo “Scaldatorii”.

                         Prima, aducea un omagiu calaretului in lupta si calului,

                         Cealalta, evidentia frumusetea fizica si forta luptatorului.

                         A asimilat tehnica punerii cetei fine, numita sfumato,

                         Si asezarea piramidala a personajelor, de la Leonardo,

                         Limbajul artistic al lui Michelangelo, atat de avantat,

                         Fara indoiala, adanc si marturisit, l-a impresionat.

                         Toate aceste achizitii le-a topit in sufletul sau,

                         Si a scos din el ceva, cu totul original si nou.

                         Frumusetea, gratia, perfectiunea madonelor sale,

                         Sunt mai presus de criticile superficiale.

                         “Madona della Sedia” exprima un ideal de frumusete,

                         In lumea picturii, fara pereche.

                         Dupa cum “Madona della Prato”, fara indoiala,

                         Si “Madona Sixtina”, arata pictura piramidala.

                         “Scoala din Atena” e o tema de filosofie,

                         Ce-i va aduce autorului multa glorie.

                         Intr-un cadru arhitectural maret, specific vechii Grecii,

                         In prim plan sunt cei doi mari filosofi peripatetici:

                         Platon, cu o barba carunta mare, in rosu invesmantat,

                        Arata cu mana dreapta lumea ideilor de pe cerul innourat,

                        Aristotel, ce i-a fost elev, arata cu dreapta, spre pamant,

                        Unde lumea ideilor isi gaseste justificare si fundament.

                        Aristotel: drag imi este maestrul, dar mai drag adevarul,

                        Si de dragul adevarului, imi critic maestrul !

                        Punindu-i alaturi in impresionanta imagine,

                        Artistul a incercat, cu penelul, sa-i reconcilieze.

                        Pictura lui Raffaello s-a nascut din prea multa fericire,

                        Dupa cum opera lui Michelangelo, din exces de durere.

                        In fata artei primului, emotia noastra e usor tulburata,

                                                      

                                                       

                        Dincolo, emotia artistica e ca vinul vechi, care imbata.

                        La noi, opera lui Alecsandri reflecta starea lui de fericire,

                        Creatia lui Eminescu, emotioneaza puternic si prin durere.

                                                                                             30 aprilie 2011