NAPOLEON BOONAPARTE

                                                      Motto: “Oamenii de geniu sunt

                                                          meteori sortiti sa arda

                                                                   pentru a lumina secolul

                                                                   lor”

          I. Steaua                                                       Napoleon                                                                      

         

         Stateam pe genunchii Severiei, buna mea doica,

          Imi spunea o poveste despre o nazdravana scoica,

          De trei ori ea s-a rotit si intr-o perla mare s-a transformat,

          Care a fost gasita de un fecior de imparat.

          El a daruit-o printesei, draga lui,

          Sa si-o aseze in jurul gatului,

          S-o priveasca staruitor cand va dori sa-l vada,

          Si el i se va arata in perla de indata.

          Chiar si atunci cand a fost departe, cu oaste plecat,

          Fermecata perla i l-a si aratat.

          Domnita i-a soptit cuvinte calde, de imbarbatare,

          Iar el i-a spus ca e cea mai frumoasa fiinta sub Soare.

          Alta data, privind deasupra lui Cerul instelat,

          De mersul astrelor s-a minunat,

          Severia, Luceafarul pe Cer i-a aratat :

          Baietele, spre glorie vei fi de el purtat !

          I-a mai aratat cu degetul Ursa Mare,

          Iar langa ea o stea albastruie, licaritoare :

          E steaua ta, iata, parca sta pe loc,

          S-o privesti mereu, ea iti va purta noroc.

          Cand va straluci cu intensitate,

          Sa sti ca norocul va fi de a ta parte,

          Cand va fi acoperita de o pata, ca un nor,

          Copile sa fi atent si prevazator,

          Ca norocul s-a indepartat de tine,

          Dar sa astepti, ca el se duce si revine.

          In gand sa rogi steaua stralucitoare,

          Sa lumineze a ta intortochiata cale.

          II. Ghiocul

          Severia ii pune usor mana pe frunte,

         Il descanta cu vorbe calde, incete, marunte,

          Apoi, scoate din buzunar un ghioc mare,

          Ii face cruce de trei ori si-l priveste cu incordare :

          Napolione, Napolione, copile, copile,

          Nu vei trai prea multe zile,

          O boala grea te va rapune,

          Vei pleca invrajbit cu aceasta lume,

          O sa urci insa treptele scarii pina la Cer,

          Ajutat de vointa si de un puternic caracter.

          Greutati cumplite iti vor chinui viata,

          Nu vei inchide genele pana dimineata,

          Te vei confrunta cu mai marii lumii,

          Din zori pana la rasaritul Lunii,

          Vei cuceri teritorii multe si bogate,

          Dormi-vei in cele mai marete palate,

          In straie de purpura te vei imbraca,

          O armata puternica vei comanda.

          Pe cap veti pune cate o aurita coroana,

          Tu si frumoasa ta doamna.

          Servit vei fi la mese imbelsugate,

          Nu-ti vor lipsi cele mai alese bauturi si bucate.

          Rareori vei avea insa parte de iubire si bucurie,

          Vei fi despartit de cei dragi tie.

          Pe o stanca pustie viata ta se va sfarsi,

          Sub o salcie pletoasa te vei odihni.

          Napolione, Napolione, copile, copile,

          Asa se vor sfarsi ale tale zile.

          Mai toate prevestirile Severiei s-au adeverit,

          Viata i-a fost o agonie, ca un vis cumplit.

          A vazut steaua lui puternic stralucitoare :

          In Italia, in Egipt si pe intinsa mare,

          La Austerlitz, Friedland a mai stralucit cate o data,

          La Moscova si Leipzig, ea avea o mare pata.

          III. Waterloo

          La Waterloo steaua sa purta o imensa umbra sangerie,

          El a privit-o temator, si s-a intrebat : oare ce-o sa fie ?

          Ambele armate, comparabile numeric si beligerante,

          Au fost inghesuite pe mai putin de o leghe si jumatate.

          Lipsea spatial vital de minima utilitate

          Instinctele agresive de cucerire a lui au fost activate.

          Ostirile erau puternic motivate, era precizat mobilul,

          Anglo-olandezii pe platou, francezii la poale asteptau ordinul.

          Se stie ca terenul e important in ecuatia razboiului,

          Cei de sus erau avantajati chiar din capul locului.

          In plus, amplasarea britanicilor nu le permitea retragerea,

          Singura lor varianta imperativa, era doar inaintarea.

          Iata cum o greseala strategica, in succes s-a transformat,

          E un paradox, cu efecte ofensive faste, psihologic explicat.

          In noaptea premergatoare luptei, a cazut o ploaie,

          Artileria nu putea manevra, de pe podis curgeau suvoaie,

          Asteptand Soarele, Napoleon a intarziat cu sapte ore atacul,

          A fost greseala fundamentala, care a provocat dezastrul.

          In loc sa invaluiasca, cum era prevazut, pe dreapta flancul,

          Alta eroare asumata: el a decis spontan, sa strapunga centrul.

          Atunci era Luna plina, se spune intr-o scrisoare,

          Iar energiile ostasilor au ajuns la o maxima inclestare

Cand batalia era aproape castigata s-a produs indezirabilul :

Spre seara a sosit armata prusaca si a urmat ireparabilul.

Daca ar fi venit si corpul francez de urmarire, simultan,

Cu putin noroc, lupta ar fi fost castigata dupa plan.

Disperat, pentru a se putea salva,

Alta greseala : mult prea tarziu a trimis la atac garda,

In fata focului inamic incrucisat, ea n-a rezistat destul,

La putin timp s-a auzit surprinzatorul strigat :La garde recule.

Napoleon afirma : dar totul a fost fatal in aceasta batalie,

Fatalitatea, soarta, destinul sunt echivalente, oricine stie,

A fost o confruntare crancena, francezii au luptat ca niste lei,

Insa unele erori grave, au conlucrat la pierderea ei.

Si densitatea umana, toate, un macel sangeros au generat,

In final, cruzimea prusacilor urmaritori i-a dezonorat :

Au avut ordin sa treaca totul prin sabie, fara cainta,

La lumina Lunii, l-au executat cu o excesiva sirguinta.

Se spune ca a fost o batalie de mana intaia,

Castigata de un general de mana a doua.

Cand acest general a scris , peste ani,

Ca a fost o lupta intre titani,

S-a supraestimat pe sine,

Si a primit reprosuri, nu putine.

Iata cum, totusi, calmul englezilor, norocul si tenacitatea,

Au invins tumultul francezilor, nesansa si perspicacitatea.

Batalia e dominata de erori, intamplari si hazardate situatii,

Memorialul, formuleaza despre ea noua subtile observatii.

I-au lipsit stratagemele napoleoniene, inteligent nascocite,

A fost, se crede, doar o impingere oarba inainte.

Generalii n-au mai fost la inaltimea obisnuita.

Invadarea Frantei, din 1814, era moralmente, inca resimtita.

Napoleon devenise sovaielnic in luarea deciziilor :

Marcat de oboseala celor 60 de batalii si de trecerea anilor.

Asadar : cauza esecului n-a fost fatum, adica destinul,

Ci multele defectiuni ce-au depasit preaplinul.

Cand lui Napoleon ii lipsesc explicatiile rationale,

Implica fatalitatea mistica; o ultima cale.

Daca rezultanta dintre erori, intamplari, noroc,  e destin,

Atunci, termenul e acceptabil, filosofic, pe deplin.

IV. Deprimarea

Desigur, comandantul suprem poarta toata raspunderea :

Gloata franceza, ca un fluviu iesit din matca se retragea.

Campul era rosu de sange si plin de cadavre,

Luna arunca sclipiri metalice in privirile oarbe.

Napoleon, tarat de potopul tumultos,

Ducea calul de capastru, el mergand pe jos.

Asa l-au gasit doi generali, pe o campie :

Se parea ca nu-i mai recunoaste, ca nu-i mai stie !

Avea privirea ratacita, corpul vlaguit :

Cadavru ambulant, parca de viata lipsit.

Mergea ca un somnambul; incotro ?

Se deplasa in sens invers, catre Waterloo !

Voia oare sa continue, de unul singur lupta,

Sau, mai degraba, isi cauta moartea ?

Generalii i-au aratat directia de retragere,

Dar el continua, impleticindu-se, sa inainteze.

Vazand ca nu se lasa induplecat,

Unul din generali in spate l-a luat,

O buna distanta, inapoi, asa l-a purtat,

Pana cand, cu greu, el a priceput ce s-a intamplat.

Celalalt general i-a dus calul,

Deplangandu-i Micului Caporal, starea si amarul.

Dupa 18 iunie 1815, ce urma sa mai fie ?

Cum se va schimba harta Europei, nimeni nu stie !

Geniul lui Napoleon isi epuizase energiile vitale,

Istoria, cauta cu necessitate, o noua cale :

Dictatura se cerea inlocuita cu libertatea,

Permanenta amenintare, cu securitatea.

Se impunea in Franta o mai permisiva constitutie,

Liberul arbitru, al conducatorului, nu mai era o solutie.

Evenimentele, in favoarea schimbarii au lucrat,

Nu mai era loc in spatiu pentru marele imparat :

Napoleon secatuise Frantei toate resursele,

Coalitia, abia incepea sa-si desfasoare fortele.

V. Prometeu

Pe ocean, in drum spre Sfanta Elena,

Cauta ingrijorat steaua sa.

A vazut-o palida si putin stralucitoare,

Razele ei nu mai atingeau valurile pe mare,

Steaua lui ajunsese la Perigeu,

N-o mai putea salva nici chiar un zeu.

Napoleon, in sfarsit a inteles,

Ca nu mai avea cale de ales.

Pe Sfanta Elena vor urma zile lungi si triste,

Va trai din amintiri si prevestiri sinistre.

Pe un pat de campanie punea capul jos,

Somnul ii era chinuit, corpul dureros.

Dicta grabit si in paralel memoriile,

Vlaguit de surmenaj si disconfort, astepta zorile.

Arbitra mereu galceava din suita lui,

Isi va vinde argintaria spre a-i vedea satui.

Intorcea si purta hainele pe dos; se crede,

Fiindca guvernul englez ii refuza postavul verde.

Dramuia permanent cafeaua si zaharul,

Calcula ingrijorat, consumul si necesarul.

Tinea cu atentie evidenta lenjeriei intime,

Ca sa se incadreze in restrictive repartitie.

Deplasarea ii era strict limitata,

Corespondenta, sever cenzurata,

Comunicarea cu exteriorul, interzisa,

Controlau vizual, ca la apelul de seara, el sa nu fie lipsa.

In ciuda saraciei, marele ceremonial n-a incetat,

Functiona, caricatural, ca la Tuileries, in grandiosul palat.

Cu guvernatorul a avut dese conflicte,

Orgoliul lui nici aici nu se dezminte,

Acesta , ii contesta titlul de imparat,

Jignea natiunea franceza, i se replica : ea i l-a acordat.

Traia intr-o locuinta mica si insalubra,

Biciuita de alizeu, ca tristetea de sumbra,

Al carei tapet, la umezeala, emana vapori de arsenic,

Substanta otravitoare, neindoielnic.

Toate, alaturi de clima, i-au afectat grav sanatatea,

Grabindu-i, impreuna cu maladia genetica, moartea.

Dar onoarea si demnitatea nu l-au parasit,

Pana in ultima clipa a tristului sfarsit.

Va dormi mult sub trei salcii plangatoare,

Aces om, poate cel mai mare.

Dupa doua decenii la Domul Invalizilor a fost depus,

Steaua lui, lumanare cosmica, il vegheaza vesnic de sus.

Daca nu era pe Sfanta Elena exilul,

Napoleon ramanea eroul, nu devenea martirul,

Asa, ne apare ca Prometeu, pe o stanca inlantuit :

Vulturul a fost guvernatorul; iar el e un mit:

Genius crepusculum,

Causa est fatum ?

Amurgul geniului,

Din cauza destinului ?

    22 septembrie 2008