E a lui Martie jumatate, de romani Ide zis,
Ghicitorii spun ca acum, cineva va fi ucis,
Semnele ceresti sunt infricosatoare,
Un mare om, nu mai are loc sub Soare.
Maruntaiele din sacrificii sunt negre,
O viata din marile vieti se va pierde.
Calpurnia are visuri prevestitoare de rau,
Se facea ca sotul ei pluteste prin hau.
Prin eter zboara palose de foc,
A inceput al mortii negru joc.
Caesar, e sfatuit sa nu paraseasca palatul,
Ca duhurile rele se incolacesc unul peste altul.
El anunta in Senat ca sedinta se amana,
Dar conjuratii se tem de un denunt si iar se aduna.
Il trmit pe Albinus sa-l convinga,
Ca orice temere de rau sa si-o invinga.
Cu vorbe mestesugite, acesta il ademeneste :
Cum ca el a convocat Senatul, ii aminteste,
Ca senatorii sunt pregatiti si il asteapta,
Sa ia o hotarare mareata si dreapta.
De orice invinuire sa-l dezlege,
Si sa-i acorde coroana si titlul de rege.
Or, daca vrea ca intentia lor s-o denunte,
Sa vina personal si sa-i anunte.
L-a tras de mana, afara din palat,
I-a vorbit cu patos mincinos pana la Senat.
Caesar s-a asezat pe jiltul de aur, sub porticul lui Pompei,
A facut un ritual ca sa-i implore pe zei.
Apoi, a respins o anumita solicitare,
De a ierta o persoana aflata in deportare.
Totul facea parte din inscenare,
Incat complotistii sa-l inconjoare,
Purtand sub togi taioase pumnale,
Iar in suflete sentimente antiregale.
Desi el a respins permanent acest titlu odios,
Sa fii rege, pentru Caesar, era cu mult mai prejos.
Ucigasul Casca a lovit primul,
Pumnalul i-a atins usor umarul,
Caesar a ripostat cu stiletul, care insa se indoaie,
Iar loviturile cadeau ca o ploaie.
Au fost 23, cu toate,
Mai rau nici ca se mai poate;
Vede in fata sa figuri cunoscute,
De oameni ajutati de el cu multe.
Dar, vai, nu se astepta de fel !
Sa-l vada aici si pe el :
Tu quoque, mi filius ?
I s-a adresat el lui Brutus,
Chiar tu, fiul meu ?
E un bluestem al Marelui Zeu,
De ce ai recurs la acest omor ?
Daca asteptai, erai al meu succesor.
Au fost ultimele cuvinte ale lui Caesar,
Vai, ce durere, ce dezamagire, ce amar !
Drept raspuns pentru al sau spiritual parinte,
El i-a aplicat o puternica lovitura in vintre.
Dar una cu mortal efect,
A fost, se crede, lovitura din piept.
Cine a dat-o nu se stie,
Caci conjuratii loveau cu manie.
Caesar si-a acoperit cu toga fata,
Simtind cum i se scurge incet viata.
A perceput in trup si in suflet un mare chin,
Si s-a inclinat in fata cumplitului destin.
S-a pravalit sub statuia lui Pompei :
O, zei ! O, zei ! O, zei !
A fost a voastra razbunare,
Pentru ca l-am invins pe Pompei cel Mare ?
Cu sangele lui a stropit soclul ei,
Din ochii statuii, curgeau nu lacrimi, ci scantei.
Cand in creier i s-a asezat ceata,
Si-a recapitulat fulgerator, in imagini, viata :
I-au aparut bataliile cu Scipio si cu Ptolemeu,
In ambele s-a luptat ca un leu;
Cu Vercingetorix, eroicul gal,
In el a simtit un mare viteaz, un egal;
De ce oare nu l-a iertat,
In fata lui cand s-a prosternat ?
Galul a facut-o cu prea multa demnitate,
Si prin aceasta, a crezut ca l-a ironizat, poate,
In sufletul lui bun a inflorit oare buruiana invidiei,
Crezandu-se el, singurul, cel mai aproape de zei ?
Aievea, i-a vazut pe Cesarion si pe Cleopatra,
A putut sa se mai bucure si nu a repudiat fapta.
A regretat insa ca a gazduit-o in palatal lui pe metresa,
Gest, ce i-a produs Calpurniei, o mare ofensa;
Ca a trecut Rubiconul cu o armata,
Actiune ce i-a adus o grava invinuire si o mare pata;
Ca a declansat si purtat razboaie civile,
Si a triunfat apoi pentru ele, doar la putine zile.
Dar n-a avut nici un regret, se intelege,
Caci n-a aspirat vreodata sa devina rege !
Atunci, pentru ce oare l-au ucis ?
Iar moartea ii apare in chip de vultur, ca prin vis,
Si ca raspuns la intrebare,
Ii prinde sufletul in ale sale gheare,
Il duce spre neagra imparatie a lui Hades,
Unde intrebarile si raspunsurile sunt fara de inteles.
Asa s-a stins in cel de-al 44-lea an,
Viata celui mai mare roman.
11 februarie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu