FERICIREA

ANONIMUS : O, Platon, inteleptule,

      Ce-mi poti spune tu despre fericire ?

      PLATON : Incepem cu dorintele,

      Daca le ai si ti le poti satisface,

      Aceasta inseamna fericire :

      O stare de bucurie.

      Socrate, printr-un exemplu, m-a contrazis :

      Un individ, care are raie si se scarpina,

      Desigur ca se bucura.

      Oare traieste el fericit,

      Daca o duce toata viata intr-un scarpinat ?

      Exemplul nu e prea potrivit,

      Dar daca vine de la Socrate il accept.

      Omul fericit este acela care, ca un cunoscator traieste,

      Ignorantul nu are acces la fericire.

      Esti cu atat mai fericit, cu cat esti mai intelept,

     Aceasta teza nu poate fi combatuta cu nici un argument.

     ANONIMUS : Distinsa doamna Stella Petecel,

     Ati tradus  “Etica nicomahica” de Aristotel,

      In “Studiul introductiv” spuneti cu certitudine,

      Ca fericirea consta in suprema frumusete, supremul bine,

      Intr-o inseparabila unitate,

      Cu suprema placere.

      Fericirea, din capul locului,

      Consta in activitatea sufletului,

      Conforma cu virtutea,

      Si prin raportare la ea.

      E un punct de vedere foarte interesant, dealtfel,

      Dar nu stiu daca e validat si de Aritotel !

      ARISTOTEL : Cel ce traieste bine si se bucura de succes,

                      

       Este fericit, bineinteles.

       Dupa unii fericirea consta in virtute,

       Dupa altii in gandire,

       Sau intr-un fel de intelepciune,

       Ori in toate acestea sau intr-o parte din ele.

       Fericirea e o reuniune :

1.    Din bunurile sufletesti (virtutile);

2.    Bunurile corporale (sanatatea);

3.    Si bunurile exterioare (bogatia).

       Fericirea are nevoie si de bunuri exterioare,

       Fara ele nu-ti poti atinge obiectivele.

       Fericirii insa ii este proprie,

      Activitatea sufletului, conforma cu virtutile.

       Fericirea este lucrul cel mai bun, mai placut si mai frumos,

       Dupa cum spune epigrama din Delos.

       Solon afirma ca nu putem considera pe nimeni fericit,

       Decat dupa moarte; dar e gresit :

       Fericirea apartine vietii,

       Si nu mortii.

       ANONIMUS : Eu concep fericirea gradual :

1.    Multumirea;

2.    Satisfactia;

3.    Fericirea partiala ;

4.    Beatitudinea sau fericirea deplina.

Le deosebesc dupa amplitudinea si profunzimea,

Trairilor emotional-afective: Emotia, sentimentul, pasiunea :

In multumire ele sunt moderate;

In satisfactie ridicate;

In fericirea partiala, foarte ridicate;

In beatitudine sunt maxime.

In aceasta din urma stare, emotia, sentimentul  si pasiunea,

Se contopesc si genereaza o imensa bucurie, adica fericirea.

Democrit considera ca scopul vietii e bucuria.

                     

  Desigur, toti oamenii aspira la fericire,

  Dar numai unii o pot atinge.

  In limbajul obisnuit,

  Fiecare om se crede, macar o data, fericit.

  Dar se face frecvent o confuzie :

  Intre starea de multumire sau satisfactie,

  Si starea de fericire.

  Individul poate sa fie multumit sau satisfacut,

  Dar nu fericit.

  Cum nu toti putem atinge fericirea,

  Ne consolam si cu multumirea sau satisfactia.

  Interpretarea lui Aristotel cu privire la virtuti,

  O putem extinde si aici :

  Fericirea partiala reprezinta medietata,

  Excesul este beatitudinea.

  Insuficienta ar fi nefericirea.

  Medietatea si excesul sunt virtutile,

  Si avem dreptul sa aspiram la ele.

  Nefericirea este un viciu potential,

  Cu sanse mari de a deveni real :

  Multi indivizi nefericiti aluneca in betie, prostitutie, stare

  Depresiva, sinucidere, pe fondul unei stari de nefericire.

  Intrebat cine-i fericit, Thales a raspuns indata :

  Cel cu trup sanatos, spirit iscusit si fire educata.

       3 ianuarie 2012